Cel mai puternic Logan din România a câştigat prima etapă din Campionatul Naţional de Viteză în Coastă
Cel mai rapid Logan din România în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă (CNVC) 2011, preparat de personalul tehnic de la APV Service Auto Serus, a câştigat prima etapă de la Teliu (19-20 mai 2012) din campionatul organizat sub egida FRAS (Federaţia Română de Automobilism Sportiv).
Echipa Serus Racing Club s-a pregătit de start încă de anul trecut printr-o preparare atentă a maşinii care este acum cel mai puternic Logan din România, ce dezvoltă până la 190 CP la 8000 rot/min.
Pilotul care a condus Loganul pe primul loc de pe podium este Bogdan Rusea, director service Serus Ploieşti. El a debutat în 2011, când a şi câştigat CNVC la categoria H2 (1600 cmc), cu cel mai bun timp. “Am ales marca Dacia pentru că la Serus ea reprezintă o mare parte din activitatea noastră şi îi cunoastem potenţialul. În plus, am auzit de rezultatele bune din Cupa Logan şi doream să îi demonstrăm capacitatea în lupta cu alte mărci în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă,” a declarat câştigătorul.
Echipa Serus are în palmares11 premii la competiţii (8 premii I, 2 premii II, 1 premiu III) şi un titlu de campion national la categoria H2 pentru anul 2011.
Programul CNVC 2012
Etapele 3 şi 4 Râşnov | 16-17 iunie |
Etapele 5 şi 6 Reşiţa | 29 iunie, 1 iulie |
Etapele 7 şi 8 Sinaia | 27, 29 iulie |
Etapele 9 şi 10 Rânca | 10,12 august |
Etapele 11 şi 12 Câmpulung Muscel | 31 august, 2 sept |
Etapele 13 şi 14 Păltiniş | 21, 23 septembrie |
Etapele 15 şi 16 Râşnov | 12, 14 octombrie |