Întrebări frecvente
Câți acționari are Dacia?
Automobile Dacia SA este o societate pe acţiuni înregistrată la Registrul Comerţului Argeş. Din capitalul total, în valoare de 2.541.738.211 RON, aproximativ 99,43% este deţinut de acţionarul majoritar, compania franceză Renault SA. Restul de aproximativ 0,57% din acţiuni sunt deţinute de un număr de 145 136 acţionari.
Cum se va repartiza profitul Dacia obţinut în anul 2015?
Potrivit propunerii făcute de Consiliul de Administrație al Dacia care urmează să fie supusă aprobării Adunării Generale a Acţionarilor, profitul net înregistrat de Dacia în anul 2015, în valoare de 447.938.323 lei (100.773.526 euro), se va repartiza astfel:
-Constituire rezervei legale in suma de 21.743.582 lei (4.891.694 euro ) conform L31/90 art. 183-(1) si Codului Fiscal art. 22-(1) lit.a;
-Constituirea rezervei din profitul reinvestit de 67.466.031 lei (15.177.960 euro ) conform Codului Fiscal art.19 indice 4,aliniatul 6, cu normele metodologice de aplicare (paragraful a fost introdus prin punctul 2 din Ordonanţa de urgenta nr.19/2014).
-Dividende, în valoare de 358.728.710 lei (80.703.872 euro).
Puteţi să ne spuneţi care este valoarea dividendului propus pentru a fi oferit de Dacia în contul
rezultatului pe anul 2015 şi cum a fost stabilită această valoare?
Dividendele propuse pentru a fi distribuite au fost stabilite luând în calcul profitul net realizat, din care s-a scăzut valoarea repartizărilor conform legislației în vigoare. Valoarea dividendului propus spre aprobare Adunării Generale a Acționarilor pentru a fi oferit de Dacia în contul rezultatului pe anul 2015 este de 0,0141 lei per acțiune şi este stabilit prin împărțirea profitului repartizat pentru dividende la numărul total de acțiuni. Astfel, unui certificat obișnuit de 945 de acțiuni îi corespunde suma de 13,3373 lei, din care se reține impozitul de 16%.
Puteți sa ne explicați cum a fost stabilită valoarea dividendului propus pentru a fi distribuit de Dacia ?
Dividendele propuse pentru a fi distribuite au fost stabilite luând în calcul profitul net realizat, diminuat cu valoarea repartizărilor conform legislației și contractului colectiv de muncă în vigoare.
În ce ani a oferit Dacia dividende acţionarilor şi ce valoare au avut ?
De la preluarea pachetului majoritar de acţiuni de către Renault, Automobile Dacia a distribuit dividende pentru prima oară în 2010 pentru rezultatele anului 2009. Valoarea dividendelor a fost de 156.116.699 RON. Valoarea dividendului pe acţiune fiind de 0,0061 RON, ceea ce înseamnă echivalentul a 5,8043 RON pentru un certificat de 945 acţiuni.
În anul 2011, dividendele distribuite au fost în suma de 260.589.350 RON , din care 173.385.208 aferente rezultatului anului 2010 și 87.204.142 RON aferente rezultatului parţial al anului 2008. Valoarea dividendului a fost de 0,0102 RON pe acţiune, ceea ce corespunde sumei de 9,6886 RON pentru un certificat ordinar de 945 acţiuni.
În anul 2012, dividendele distribuite au fost in suma de 256.707.535 lei. Valoarea dividendului pe acţiune fiind de 0,0101 lei ceea ce înseamnă echivalentul a 9,5443 lei pentru un certificat de 945 acţiuni.
În anul 2013 , dividendele distribuite au fost in suma de 260.050.242 lei . Valoarea dividendului pe acţiune fiind de 0,0102 lei ceea ce înseamnă echivalentul a 9,6685 lei pentru un certificat de 945 acţiuni.
În anul 2014 , dividendele distribuite au fost in suma de 320.852.538 lei . Valoarea dividendului pe acţiune fiind de 0,0126 lei ceea ce înseamnă echivalentul a 11,9292 lei pentru un certificat de 945 acţiuni.
În anul 2015, dividendele distribuite au fost in suma de 335.634.959 lei . Valoarea dividendului pe acţiune fiind de 0,0132 lei ceea ce înseamnă echivalentul a 12,4786 lei pentru un certificat de 945 acţiuni.
Ce s-a întâmplat cu profitul realizat de Dacia de la preluarea de către Renault și până în 2008? De ce nu s-a distribuit acţionarilor dividende?
Între anii 1999 şi 2004, Dacia a înregistrat pierderi. În ceea ce priveşte profitul realizat pe perioada exerciţiilor financiare 2005 – 2007 și parţial 2008, Adunarea Generală a Acţionarilor, ţinând cont de nivelul pierderilor înregistrate în anii precedenţi, de importanţa investiţiilor realizate şi în conformitate cu dispoziţiile legii, a decis să reîntregească activul net al societăţii prin recuperarea pierderilor contabile. Din acest motiv, pentru activitatea desfăşurată în intervalul 1999 – 2007 şi parţial 2008, nu s-au repartizat dividende acţionarilor.
Cât din profitul realizat de Dacia de la preluarea de către grupul Renault a fost repatriat până acum?
În perioada 2000 – 2015, au fost repatriate dividendele aferente rezultatelor financiare din 2014, 2013, 2012, 2011, 2010, 2009 și parțial din 2008, respectiv 99,43% din valoarea totală a dividendelor de 1.589.951.323 lei, valoarea totală a profitului repatriat este de 1.580.839.916 lei.
De ce acțiunile Dacia nu sunt listate la bursă?
Dacia este o societate pe acţiuni al cărui capital este deținut, în proporție de 99,43% de către Grupul Renault. Potrivit legislației românești, în momentul în care un acționar majoritar ajunge să dețină peste 90% din capitalul unei societăți, el are obligația de a lansa o ofertă publică de preluare a restului acțiunilor existente pe piață. La sfârșitul operațiunii, acțiunile companiei în cauză sunt delistate de la Bursă. Renault a derulat această operațiune în anul 2003. La sfârșitul perioadei în care s-a derulat oferta publică a Renault, un număr de circa 145 000 de acționari minoritari ai Dacia nu îşi vânduseră acțiunile.
Cum a folosit Renault până acum banii acționarilor minoritari?
Trebuie ştiut că a deţine o acţiune la o companie nu este echivalent cu a deţine un depozit bancar. Banii acționarilor minoritari au contribuit la dezvoltarea companiei. Dar aceşti bani nu înseamnă decât 14,5 milioane lei, comparativ cu 2.527,1 milioane lei, suma în numerar cu care a contribuit Renault, care ,de asemenea, a adus tehnologia şi competenţele sale în domeniul auto.
Ce poate să facă un acționar minoritar al Dacia cu acțiunile sale? Le poate vinde către Dacia?
Acționarii Dacia pot să-şi cesioneze acțiunile doar prin tranzacții directe către alți acționari sau terți. În acest moment, Renault SA nu intenționează să cumpere acțiuni de la acționarii minoritari.
Cum se iau deciziile privind utilizarea profiturilor realizate de Dacia? Ce drepturi are în această privință un acționar minoritar?
Deciziile sunt luate în Adunarea Generală a Acționarilor, prin vot majoritar. Toți acționarii au drept de vot în Adunarea Generală.
Care sunt remunerațiile administratorilor Dacia?
Valoarea remunerației administratorilor SC Automobile Dacia SA este stabilită de către AGA în fiecare an pentru exercițiul financiar în curs. Pe parcursul anului 2015 valoarea totală a indemnizațiilor membrilor CA a fost de 71.944 lei.
Care este valoarea investițiilor la Dacia?
Valoarea totală a investițiilor derulate de Grupul Renault la Dacia este de aproximativ 1,9 miliarde euro
Care este valoarea taxelor și impozitelor plătite anual de Dacia către statul roman și către autoritățile locale?
În 2015, valoarea taxelor și impozitelor plătite de Automobile Dacia către statul român și autoritățile locale s-a cifrat la 123,2 milioane de euro.