Bine ai venit la daciagroup.com
  • Română
  • English
  • Français

Renault România a susţinut competiţia BEST - EBEC 2013, categoria Team Design

Joi, 16 Mai 2013
  • 24 de studenţi înscriși în competiție
  • 6 vehicule prototip concepute, construite şi testate în două zile

Renault România s-a alăturat şi în 2013 competiţiilor din domeniul ingineriei, organizate de asociația studenţească BEST (Board of European Students of Technology). În zilele 13 şi 14 mai a avut loc etapa naţională a competiţiei EBEC (European BEST Engineering Competition) la Universitatea Politehnica din Bucureşti. 24 de studenţi repartizaţi în 6 echipe, care au câştigat la concursurile EBEC la nivel local, proveniţi de la universităţi din Bucureşti, Braşov, Chişinău (Republica Moldova), Cluj Napoca, Timişoara şi Iaşi, s-au întrecut în proba Team Design, susţinută de constructorul auto. Cele 6 echipe au avut drept temă propusă de Renault România să conceapă, construiască şi să testeze un vehicul prototip, exclusiv cu materiale specifice activităţilor de bricolaj,  ţinând cont de următoarele condiţii:

  • Vehiculul să fie condus de un şofer pe un traseu definit, care cuprinde viraje, pante şi denivelări
  • Şoferul să stea aşezat şi să poarte centură de siguranţă detaşabilă
  • Vehiculul sau şoferul să nu fie sprijiniţi, direct sau indirect, de niciun membru al echipei
  • Cât timp vehiculul se află în mişcare, în afară de roţi, nimic nu poate atinge solul
  • Să se încadreze în bugetul alocat pentru achiziţionarea materialului necesar

Într-o primă etapă, cei 24 de studenţi au identificat soluţia tehnică, inclusiv componentele necesare pentru construcţia prototipului, iar mai apoi au mers la cumpărături pentru a-și procura materialele necesare. În a doua etapă a competiţiei, acestea au construit și testat cele 6 vehicule rezultate din munca de echipă, pe un traseu amenajat special.

Juriul format din reprezentanţi ai Renault România şi BEST a ţinut cont la evaluarea performanţei echipelor de: timpul necesar pentru a parcurge traseul stabilit, tipul de propulsie, buget, munca în echipă, negocierea cu alte echipe, eficientizarea resurselor şi prezentarea vehiculului prototip.

În urma deliberărilor, câștigătoare a fost desemnată echipa „Drill Machine”, de la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași, urmată de echipele de la universităţile din Bucureşti şi Timişoara. Echipa câştigătoare urmează să reprezinte România la competiţia regională EBEC, care va avea loc în perioada 1-8 august 2013, la Varşovia.

Bogdan Floareş, unul dintre cei 4 membri ai echipei câstigătoare, cel care a condus vehiculul  în timpul testului, student în anul IV la Universitatea Tehnică  „Gheorghe Asachi” din Iaşi, facultatea de Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică Aplicată,  a mărturisit că „înainte să mă urc în maşină şi să plec cu ea, chiar axul care trebuia să transmită mişcarea de la bormaşină la roată, a cedat; a trebuit să o luăm de la capăt, să găsim o soluţie, ne mai trebuia un şurub. M-am îndreptat spre celelalte echipe concurente şi am negociat schimb de piese. Maşina noastră trebuia să se numească „Dream Machine”, însă într-un final s-a transformat în „Drill Machine”. Mi-am pus ochelarii şi centura de siguranţă şi am pornit cu mari emoţii. Am terminat în aplauzele colegilor noştri”.

Informaţii despre competiţia BEST EBEC pot fi consultate pe site-ul www.ebec.ro.

BEST
BEST este o organizaţie studenţească non guvernamentală şi non profit în continuă creştere. BEST ajută studenţii cu profil tehnic din Europa să-şi deschidă orizonturile către planul internaţional, prin înţelegerea culturii tehnice şi prin dezvoltarea capacităţilor într-un cadru multicultural. Proiectele realizate reprezintă oportunităţi pentru ca studenţii să se întâlnească şi să înveţe unul de la celălalt, prin evenimente academice şi non academice, dar şi prin simpozioane educaţionale.

Renault România
Renault România este partener constant al principalelor universităţi tehnice din ţară, contribuind la dezvoltarea educaţiei universitare în domeniul ingineriei automobilelor și sprijinind inserţia tinerilor pe piaţa muncii.  Recent, compania a  fost prezentă pentru al doilea an consecutiv la Polifest, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Bucureşti, unde specialişti ai Renault România au împărtăşit studenţilor noţiuni despre inginerie şi fabricaţie, domenii importante în lanţul de construcţie a unei maşini. În prezent, 111 studenţi de la universităţi din România, dar şi din afara ţării, urmează programul de stagii „Drive Your Future”.

România, cu cei aproximativ 18.000 de angajaţi, este a doua ţară a Grupului Renault în ceea ce priveşte efectivele şi singura, cu excepţia Franţei, care posedă toate competenţele unui constructor auto. A face parte din Renault România astăzi, înseamnă a beneficia de întreaga paletă de meserii existente în industria automobilului şi de cinci locaţii în care se desfăşoară activitatea: Piteşti, Mioveni, Oarja, Bucureşti şi Titu.

Principalele entităţi ale sale sunt  Uzinele Dacia de la Mioveni (Uzina Vehicule, Uzina Mecanica şi Şasiuri, Direcţia Logistică, inclusiv centrul RIR-ILN), Matriţe Dacia (Piteşti), centrul de design Renault Design Central Europe, Renault Technologie Roumanie (care include Centrul Tehnic Titu) şi direcţia comercială Renault Commercial Roumanie (inclusiv Centrul de Piese de Schimb Oarja).

PrintPrintSau salvează această pagină caPDFPDFWordWord