Bine ai venit la daciagroup.com
  • Română
  • English
  • Français

3.000.000 de vehicule produse la uzina Dacia din Mioveni

Marți, 2 Octombrie 2007

Un vehicul Logan MCV 1,5 dCI 85 CP, de culoare gri platine. Aceasta este „fisa de identitate” a automobilului care in ziua de marti, 2 octombrie 2007, a marcat atingerea pragului de 3 000 000 de vehicule fabricate la uzina Dacia din Mioveni.

Automobilul Dacia cu numarul 1 milion a fost fabricat in 1985, la 17 ani de la inceperea activitatii de productie la Mioveni. Au fost necesari apoi inca 13 ani pentru ca productia totala a uzinei sa ajunga, in 1998, la doua milioane de vehicule.

Lucrarile de modernizare si de extindere a capacitatii de productie a uzinei din Mioveni, demarate odata cu preluarea Dacia de catre grupul Renault, au dus la accelerarea ritmului de fabricatie. Astfel, daca fabricarea celui de-al treilea milion de automobile s-a realizat intr-un interval de noua ani (1998 – 2007), jumatate din acest volum a fost produs in ultimii trei ani.

De-a lungul timpului, la Mioveni au fost produse sase familii de modele de autoturisme (Dacia 1 100, Dacia 1 300/1 310, Dacia Nova, Dacia SupeRNova, Dacia Solenza, Dacia Logan), si o gama larga de vehicule utilitare.

Incepand din 2008, uzina Dacia de la Mioveni va ajunge la o capacitate de productie de 350.000 unitati/an. In aceste conditii, automobilul Dacia cu numarul 4.000.000 ar putea iesi de pe liniile de fabricatie inainte de sfarsitul actualului deceniu.

Link-uri recomandate:

Evolutia productiei anuale Dacia
Modele fabricate la uzina Dacia de la Mioveni

PrintPrintSau salvează această pagină caPDFPDFWordWord