Bine ai venit la daciagroup.com
  • Română
  • English
  • Français

Știri

Dacia a sărbătorit Ziua internațională a Copilului, duminică, 3 iunie, printr-un concert "Clasic e fantastic", la Ateneul Român. Cel puțin 480 de copii au audiat concertul care a fost, de altfel, ultima reprezentație din proiectul "Clasic e fantastic", în stagiunea 2011-2012. La finalul concertului, intitulat "Și marii muzicieni au fost copii", cei mici au primit cadouri din partea Dacia, care este sponsor al proiectului, de anul trecut.

Cel mai rapid Logan din România în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă (CNVC) 2011, preparat de personalul tehnic de la APV Service Auto Serus, a câştigat prima etapă de la Teliu (19-20 mai 2012) din campionatul organizat sub egida FRAS (Federaţia Română de Automobilism Sportiv).

Echipa Serus Racing Club s-a pregătit de start încă de anul trecut printr-o preparare atentă a maşinii care este acum cel mai puternic Logan din România, ce dezvoltă până la 190 CP la 8000 rot/min.

Grupul Renault România a fost partener al Challenge Kart Low Cost, competiţie organizată de Universitatea din Pitești, vineri, 18 mai, la Merișani. Pe pista de încercări folosită ani în șir pentru testele modelelor Dacia au concurat 7 karturi, 6 termice și unul electric. Vehiculele au fost construite de la zero de studenții de la Universitatea din Pitești și de colegi de-ai lor din Franța, de la Université de Bourgogne, ISAT de Nevers.

Mai multe echipaje din cadrul Grupului Renault vor participa la Campionatul Naţional de Offroad de anul acesta cu vehicule Dacia Duster. Atât piloţii, cât şi copiloţii şi asistenţii tehnici sunt angajaţi ai Grupului Renault în România pasionaţi de inginerie şi offroad, care s-au reunit în 2010 într-o asociaţie de profil numită Duster 4x4 Everyone, în urma participării la competiţia Transilvania Adventure Trophy.

Premierul român Victor Ponta a vizitat uzinele Dacia de la Mioveni, joi, 17 mai. Delegaţia din care au mai făcut parte şi alte personalităţi politice locale şi centrale a vizitat Departamentul Montaj din Uzina Vehicule şi a avut o întrevedere cu managementul Dacia. Discuţiile au avut ca principale teme activităţile Grupului Renault în România şi proiectele viitoare ale Dacia.

Un grup de 52 de elevi şi opt cadre didactice de la şcoli generale din Argeş au participat, marţi, 15 mai, la Dacia, la o acţiune intitulată „Ora de ecologie”, iniţiată de revista InfoMediu Europa şi derulată în cooperare cu Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Argeş şi Agenţia Regională de Mediu Piteşti.

Pentru al treilea an consecutiv, Dacia este alături de organizatorii “Let's do it, Romania”, sâmbătă, 12 mai 2012. Constructorul auto local va pune la dispoziţia voluntarilor patru autocare pentru a se deplasa pe traseele din judeţul Argeş.

Peste 160 de voluntari vor fi transportaţi de autocarele Dacia pentru a participa, astfel, la campania de curăţenie. Traseele acoperite de voluntari, liceeni din Piteşti, sunt: Piteşti – Tigveni, Piteşti – Vidraru şi Piteşti – Voina.

Dacia a fost desemnată cea mai de încredere marcă auto din România în cadrul studiului „Trusted Brands” 2012, realizat de revista Reader’s Digest. Câştigătoare pentru al treilea an consecutiv, marca românească a înregistrat o creştere constantă în acest clasament încă din anul 2010, când a preluat conducerea în categoria „Auto”. Dacia  a reuşit să devanseze în 2012 mărci precum Volkswagen şi Mercedes.

Grupul Renault participă, în zilele de 26 şi 27 aprilie 2012, la Campania Naţională pentru Protecţia Consumatorilor „O 9 Atitudine” -  Ziua Proprietăţii intelectuale, organizată de Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi şi Promovarea Programelor şi Strategiilor în România.

Campania, care cuprinde şi o expoziţie tematică, la Curtea de Apel Bucureşti, cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale, are printre iniţiatori Grupul de Lucru pe Probleme de Proprietate Intelectuală, al cărui membru este, din 2010, şi Grupul Renault în România. 

Un grup de 30 de elevi de la Liceul Zinca Golescu din Piteşti şi reprezentanţii Dacia şi ai Agenţiei Regionale de Mediu Argeş (ARPM) au aniversat Ziua Pământului (22 aprilie) printr-o discuţie pe teme ecologice.

În mai puţin de doi ani de zile de la debutul comercializării sale, în aprilie 2010, Duster a depăşit pragul de 300.000 unităţi vândute în întreaga lume la sfârşitul lunii trecute. Dintre acestea, 265.000 sunt sub marcă Dacia.

Un succes încă din primul său an pe piaţa internaţională, Duster este al doilea cel mai bine vândut crossover în Europa, în clasamentul tuturor mărcilor. Pe piaţa din România, Dacia Duster este cel mai bine vândut model începând cu februarie 2012.

Fidela promisiunii de sustinere a filmului romanesc, Dacia va conduce intr-o lume grandioasa, unica, o lume unde povestea devine mai concreta, mai vie decat insasi realitatea.

La sfarsitul lunii martie, in Mioveni, a avut loc o campanie de ecologizare initiata de Primarie si sustinută de Automobile Dacia si de alte companii de pe plan local.

Peste 600 de voluntari de toate varstele au contribuit la curatarea spatiilor verzi din oras, dar si la infrumusetarea terenurilor din vecinatatea blocurilor sau din centrul civic al localitatii.

Dacia a fost reprezentată de 50 de angajati, membri ai retelei care locuiesc in Mioveni şi a asigurat transportul cu autocarul pentru copiii de la scolile implicate in actiune.

Editia a 22-a a raliului Aicha des Gazelles, competitia 100% feminina ce se desfasoara anual in desertul Marocului, s-a incheiat cu un podium adjudecat integral Dacia Duster. Mai mult,  8 din primele 10 locuri din clasamentul general au fost  ocupate de SUV-ul produs la Mioveni. 

La ceremonia de premiere din Essaouira, Maroc, pe locul al treilea au urcat membrele echipajului cu numarul 315, Isabelle Bonfand si Célanie Mignot, membre ale retelei Women @ Renault.

Flota din 10 masini oferita de Dacia pentru transportul vedetelor pe covorul rosu i-a insotit in lumina reflectoarelor pe Ana Ularu (premiul pentru Cea mai buna actrita intr-un rol principal), Bogdan Dumitrache (premiul pentru Cel mai bun actor in rol principal), Tamara Buciuceanu – Botez (premiul pentru intreaga cariera) si multi alti actori, regizori si artisti invitati la editia a sasea a Premiilor Gopo.

Dacia Duster, cel mai bine vandut SUV pe piata auto din Romania, a castigat titlul de « Best Car 2012 », cu un punctaj aproape triplu fata de urmatorul clasat. Urmatoarele locuri in aceeasi categorie au fost ocupate de Hyundai ix 35, Land Rover Defender, Kia Sportage si VW Tiguan.

Noul vehicul de familie Dacia, lansat recent la Salonul Auto de la Geneva, va aparea in videoclipul cantaretei franceze Angunn „Echo (You and I), care va intra in competitie la editia din acest an a concursului Eurovision. Cu peste cinci milioane de albume vandute si multiple discuri de aur si platina, Angunn este artista care a fost desemnata sa reprezinte Franta pe 26 mai la Baku, Azerbaidjan.

In urma studiului „Best Cars 2012” derulat de revista Automobile Magazine, Dacia a fost desemnata marca auto cu cel mai ridicat nivel de satisfactie printre clientii sai.

Un procent de 93% dintre posesorii modelelor Dacia au raspuns pozitiv sondajului de satisfactie referitor la marca româneasca si s-au declarat multumiti de vehiculele lor. Numarul clientilor europeni satisfacuti de performantele Dacia a crescut cu 12% fata de anul anterior, situând marca româneasca pe prima pozitie in clasament, inaintea unor marci de renume precum Audi sau Honda.

Proprietarii de Dacia Duster, reuniti in cadrul Asociatiei Club Duster, au organizat, in perioada 17-19 februarie 2012, prima reuniune de iarna a fanilor Duster. Peste 30 de persoane si 16 vehicule din Bucuresti, Ilfov, Arges, Valcea, Iasi au participat la aceasta intalnire care s-a tinut la Moroeni, in apropierea Parcului National Bucegi.

Alaturi de acesti fani Dusters-au aflat si cativa reprezentanti ai Clubului Duster 4x4 Everyone, din care fac parte angajati ai Dacia si ai Renault Technologie Roumanie, concurenti in Campionatul National de Off-Road.

In mai putin de un an de la lansarea oficiala a contului Dacia pe Facebook, peste 20.000 s-au declarat public fani ai brandului.

Printre cele mai apreciate materiale, cu o medie de 200 “like”-uri, se numara o galerie foto cu Dacia 1300, cel mai popular model al constructorului auto.

Ghicitorile, intrebarile si informatiile “stiati ca...” le-au starnit curiozitatea fanilor. Ei au reactionat cu peste 30 de comentarii la postarea despre modelul Dacia Duster adaptat pentru pompieri si prezentat la Salonul de la Frankfurt.

Pages