Au trecut 10 ani. Zece ani de succes, de schimbari fundamentale ale uzinei de la Mioveni, de performante comerciale din ce in ce mai impresionante.
Vehiculele produse la Mioveni sunt astazi cunoscute
pe 60 de piete si sunt apreciate de 950.000 de clienti din intreaga
lume. In contextul celei mai puternice crize mondiale din istoria
industriei auto, Dacia apare drept cel mai bun raspuns la cerintele
unor clienti tot mai economi si mai atenti cu mediul inconjurator, dar
care isi doresc la fel de mult sa conduca o masina. Gama Dacia, atat
cea actuala, cat si cea viitoare, se dovedeste a fi cel mai bun raspuns
pe piata auto de astazi si de maine.
Le multumesc tuturor salariatilor Dacia atat pentru
performantele lor de pana acum, cat si pentru ceea ce au de realizat
mai departe pentru ca povestea frumoasa a Dacia sa continue !
Dacia inseamna o marca, o uzina, salariatii sai si o gama de automobile carora le-am daruit toata viata mea profesionala inca de acum 41 de ani, cand s-a fabricat pentru prima data in Romania un automobil de serie.
Am parcurs, treapta cu treapta, intreaga scara a ierarhiei profesionale, de la stagiarul din 1968 pana la Directorul General intre 1990-2003, avand ocazia sa cunosc multe din satisfactiile, dar si frustrarile generatiilor care au slujit Dacia.
Astfel, pot califica decada 1990-1999, in cunostinta de cauza, ca fiind de o duritate inimaginabila. Fac aceasta afirmatie pentru ca, in 1999, dupa ce traversase o perioada de aberatii economice ale sistemului socialist supracentralizat si o tranzitie salbatica spre economia de piata, singuri, timp de 10 ani, Dacia reprezenta in fapt un sistem industrial epuizat cu produse invechite si necompetitive pe piata concurentei.
Era foarte limpede pentru mine ca Director General, prim responsabil de destinele a 28.000 salariati, ca nici macar dorinta noastra expresa de a prelungi supravietuirea Daciei nu mai avea suport. In sinteza, toata strategia acestor 10 ani de tranzitie 1990-1999, am limitat-o la 2 obiective-tinta: rezistenta intr-o economie de o instabilitate rara si o privatizare reusita. Usor de zis si greu de realizat. Pentru reusita rezistentei, multumesc si cu aceasta ocazie echipei de romani in fruntea carora am pilotat o nava imensa cu 28.000 salariati, fara a naufragia.
Privatizarea a fost o actiune complexa, de lunga durata si nu fara suspans. Aveam cu totii teama pentru ca vedeam esecuri dupa esecuri. A trebuit sa depasim bariere birocratice, legislative, teama, obtuzitatea unora, lipsa de curaj a decidentilor. Si totusi, cu sprijinul Guvernului de atunci, pentru care multumesc actualului Presedinte al Romaniei, ex-ministru al transporturilor, fostului Prim Ministru Radu Vasile si fostului presedinte FPS, Radu Sarbu, la 2 iulie 1999 s-a semnat contractul de privatizare al Daciei prin preluarea de catre Renault a 51% din pachetul de actiuni. Surprinzator, eu, care luptasem cu toata forta mea pentru privatizare si stiam ca voi fi inlocuit am fost mentinut Director General.
Acum, la 10 ani de la privatizare, Dacia a avansat mai bine si mai frumos decat in cele mai optimiste visuri ale mele din 1999. Dacia de azi este moderna din toate punctele de vedere, dinamica, chiar in conditii de criza, are cea mai tanara gama de automobile din Europa si este un brand robust si prezent in peste 50 de piete externe.
Dincolo de toate acestea, Dacia a atras in Romania o serie de furnizori internationali de componente auto care, la randul lor, au adus metode de management modern, sisteme de productie avansate si locuri de munca. Renault la Dacia si prin furnizorii care l-au acompaniat in aproape toata Romania a resetat industria mecanica nationala si a indus evolutii semnificative in toate sistemele: bancar, invatamant, cercetare etc. Recenta investitie in Renault Technologie Roumanie cu Centrul Tehnic Titu confirma angajamentul in timp si seriozitatea grupului Renault pentru o strategie pe termen lung in Romania.
Reinventandu-se dupa 1999, noua Dacie a adus un plus de bunastare, de civilizatie si de speranta nu numai pentru bravii ei salariati, dar si in restul tarii. Dacia de azi le demonstreaza romanilor ceea ce poate uitasera, si anume ca ei sunt in stare sa realizeze produse complexe la nivel international.
Multumesc decidentilor francezi ai vremii, printre care: Louis Schweitzer, Manuel Gomez, Christian Estève, Gérard Detourbet si multor altora carora nu le precizez numele, dar care au inteles perfect ce doresc in urma acestei privatizari, respectiv: perenitate pentru marca Dacia si tratament uman pentru salariatii ei.
In final, nu-mi ascund mandria de a fi directionat decisiv traiectoria Dacia in timp, iar gandirea si eforturile mele imi sunt acum pe deplin rasplatite de respectul oamenilor, nu numai din Dacia, ci si din tara.
