REZULTATE SEMESTRIALE 2009

30 July 2009     Hits: 2349     Print      Post to Twitter      Post on Facebook

- O pierdere neta de 2 712 milioane de euro

- O marja bruta de autofinantare pozitiva de 848 milioane de euro

- O cota de piata mondiala stabila pentru Grupul Renault, de 3,7 %


      « Incă din iulie 2008 am anticipat criza şi am luat primele decizii necesare pentru a pregati traversarea acesteia. Astazi, Renault rezista, după cum o demonstreaza faptul ca avem o marja bruta de autofinanţare pozitiva (un free cash-flow pozitiv). Construim deja viitorul Grupului Renault post-criza, pregatind comercializarea în masa a vehiculelor cu emisii zero incepând cu 2011, extinderea gamei Entry, consolidarea prezentei noastre in tarile emergente, accelerarea si aprofundarea sinergiilor cu Nissan» a afirmat Carlos Ghosn, Preşedinte – Director General al Renault.

 

REZULTATE AFECTATE DE SCĂDEREA PIEŢELOR

Într-un context de scadere brutala a majoritătii pietelor, inclusiv in tarile emergente, Grupul a realizat în primul semestru 2009 o cifra de     afaceri de 15 991 milioane de euro, in scadere cu 23,7 % (21,5 % excluzand efectele cursului de schimb) fata de nivelul inregistrat în primul semestru 2008.

Activitatea de construcţie Automobile contribuie cu 15 101 milioane de euro la cifra de afaceri a Grupului, în scădere cu 24,2 % faţă de primul semestru 2008, calculat la perimetru şi metode identice. Această cifră maschează o ameliorare sensibilă a situaţiei între trimestrele I şi II (respectiv - 30,8 % şi -16,9 %). Această evoluţie este rezultatul scăderii puternice a majorităţii pieţelor pe care este prezent Grupul Renault, ceea ce a dus la diminuarea volumelor de vânzări în toate Regiunile.

   Jumătate din scăderea cifrei de afaceri (-11,6 puncte) este consecinţa diminuării activităţii din Regiunea Europa, şi aceasta în pofida programelor de stimulare a pieţelor auto puse în aplicare de diferitele guverne. Mix-ul produs este în scădere, în ciuda demarajului reuşit al Noului Mégane şi al Noului Scénic. Contribuţia Regiunii Europa a fost deasemenea afectată de efectele cursului de schimb în raport cu Euro ale anumitor valute, cum ar fi Lira Sterlină sau Zlotul polonez.

   Activitatea în afara Europei a contribuit cu 6,8 % la scăderea cifrei de afaceri, efectul de volum negativ fiind agravat de efectele cursului de schimb în raport cu Euro ale unor monede precum Won-ul coreean, Real-ul brazilian, Rubla rusească şi Leul românesc.

   Vânzările de organe mecanice şi de vehicule complet asamblate către parteneri au avut o contribuţie de 5,8 % la scăderea cifrei de afaceri. Vânzările de organe mecanice (motoare, cutii de viteze, transmisii) au fost afectate de acţiunile de destocare practicate întreaga industrie auto, în timp ce vânzările de vehicule utilitare au suferit de pe urmă scăderii pieţei VU în Europa.

   Filiala de Finanţare a vânzărilor (RCI Banque) a avut o contribuţie de 890 milioane de euro la cifra de afaceri a Grupului, în scădere cu 14,7 % faţă de primul semestru 2008.
     
   Marja operaţională
a Grupului este negativă şi se ridică la -620 milioane de euro, adică -3,98 % din cifra de afaceri, faţă de 865 milioane de euro şi 4,1 % din cifra de afaceri în primul semestru 2008.

Activitatea de construcţie de Automobile a degajat o marjă operaţională negativă de -869 milioane de euro (-5,8 % din cifra sa de afaceri). Această scădere de 1 467 milioane de euro în primul semestru 2009 faţă de primul semestru 2008 se explică printr-un efect de paritate valutară negativ de 155 milioane de euro, o scădere a volumelor de vânzări de 978 milioane de euro, legată direct de diminuarea pieţelor auto, un ansamblu mix-preţ şi mijloace comerciale negativ de 385 milioane de euro şi o creştere a costului materiilor prime de 176 milioane de euro. Totuşi, politica de reducere a costurilor şi a cheltuielilor a dat rezultate, costurile de achiziţie reducându-se în intervalul menţionat cu 90 milioane de euro (excluzând efectul negativ al creşterii costului materiilor prime) iar cheltuielile generale au scăzut cu 106 milioane de euro. În acelaşi timp, costurile de garanţie au continuat să scadă (-110 milioane de euro), ceea ce reflectă progresele continue în calitatea produselor şi serviciilor. Ca şi în cazul cifrei de afaceri, marja operaţională s-a ameliorat sensibil în trimestrul al doilea 2009 faţă de primul trimestru al anului.

RCI Banque şi-a demonstrat capacitatea de rezistenţă înregistrând o marjă operaţională de 249 milioane de euro, adică 28 % din cifra sa de afaceri. RCI Banque a realizat această performanţă ca urmare a unei bune gestionări a costului riscului şi a unei dinamici comerciale eficiente în pofida reducerii cu 13 % a mijloacelor sale productive.

Rezultatul de exploatare reprezintă în primul semestru 2009 o pierdere de 946 milioane de euro, faţă de un profit de 845 milioane de euro în primul semestru 2008. Acest rezultat include o pierdere de 326 milioane de euro în contul altor produse şi cheltuieli de exploatare1. Din aceasta, 297 milioane de euro rezultată din deprecierea activelor, ca urmare a revizuirii în scădere a volumelor prevăzute în gamă.

Rezultatul financiar reprezintă o pierdere netă de 181 milioane de euro, faţă de un produs net de 315 milioane de euro în primul semestru 2008, din care 343 milioane de euro sunt rezultatul reevaluării titlului de participare. Exceptând acest element, evoluţia negativă a rezultatului financiar 2009 este o consecinţă directă a creşterii datoriei şi a costului său.
Grupul înregistrează o pierdere de -1 584 milioane de euro în contul întreprinderilor asociate, din care -1 217 milioane de euro pentru Nissan, -196 milioane pentru AB Volvo şi -182 milioane pentru AvtoVAZ. Trebuie remarcat faptul că în cazul Nissan, contribuţia negativă s-a redus puternic în trimestrul al doilea 2009 (-60 milioane de euro) faţă de trimestrul anterior (-1 151 milioane de euro).

Rezultatul net este o pierdere de 2 712 milioane de euro, faţă de un rezultat pozitiv de 1 581 milioane de Euro în primul semestru 2008.

Capitalurile proprii se ridică la 16 548 milioane Euro la 30 iunie 2009.

PLAN DE ACŢIUNE ÎN DERULARE CU O MARJĂ BRUTĂ DE AUTOFINANŢARE (FREE CASH-FLOW) POZITIVĂ ŞI O REDUCERE A ÎNDATORĂRII FINANCIARE NETE

Planul de acţiune al Renault pentru traversarea crizei, lansat în iulie 2008, dă rezultate, în special prin ameliorarea marjei brute de autofinanţare (free cash-flow), care s-a accentuat în trimestrul al doilea.
Într-adevăr, Activitatea de construcţie de Automobile a degajat în primul semestru 2009 o marjă brută de autofinanţare pozitivă de 848 milioane de euro, superioară celei prevăzute în planul de acţiune ca urmare a reducerii costurilor, a investiţiilor şi a nevoilor în fonduri de rulment – în special a stocurilor. Cheltuielile de cercetare şi dezvoltare au scăzut cu 25 % faţă de primul semestru 2007, în avans faţă de obiectivul de scădere cu 15 % prevăzut iniţial pentru perioada 2007-2009. Ca urmare a acestei performanţe, obiectivul a fost revizuit şi este în prezent de -20 %. Investiţiile corporale au scăzut cu 10 % faţă de primul semestru 2007. Stocurile de vehicule au fost reduse cu 891 milioane de euro faţă de sfârşitul anului 2008. În plus, Grupul Renault beneficiază de lansarea reuşită a familiei Mégane.

Îndatorarea financiară netă rezultată din activitatea comercială a scăzut cu 708 milioane de euro, ajungând la 7 236 milioane de euro la 30 iunie 2009. Aceasta reprezintă 43,7 % din capitalurile proprii, faţă de 40,9 % din valoarea capitalurilor proprii la 31 decembrie 2008.
Disponibilităţile de lichidităţi rezultate din activitatea comercială au crescut până la 3,4 miliarde de euro în trezorerie şi echivalent de trezorerie. La acestea se adaugă 4,2 miliarde de euro în linii de credit confirmate disponibile.

Rezervele de lichidităţi ale RCI Banque se ridică la 5,4 miliarde de euro şi permit acoperirea de mai bine de două ori a totalităţii documentelor comerciale şi ale certificatelor de depozit curente (2,2 miliarde de euro).

 
PIAŢA AUTO ÎN 2009

Punerea în practică a mijloacelor de stimulare fiscală a avut deja efecte favorabile asupra pieţelor auto şi asupra activităţii Grupului Renault în primul semestru. Ca urmare a acestui fapt, Grupul Renault şi-a revizuit previziunile privind evoluţia pieţei auto mondiale în 2009 la peste 57 milioane de unităţi, ceea ce reprezintă o scădere de 12 % faţă de 2008. Anterior, Grupul Renault anticipa o scădere de 15 %. În cazul pieţei europene, după o scădere de 13,7 % în primul semestru, situaţia ar urma să se amelioreze în semestrul al doilea, pentru ca pe ansamblul anului 2009 să se înregistreze un recul de -8 %.

În cursul semestrului al doilea 2009, Grupul Renault va beneficia din plin de pe urma lansărilor de noi modele, în special ale Noului Mégane, ale celor două versiuni ale Noului Scénic, şi ale modelului Clio III faza 2. Ofensiva produs va continua cu înnoirea modelelor SM3 şi SM5 în Coreea.


PERSPECTIVE 2009

În acest context, Grupul îşi reconfirmă obiectivele anunţate la începutul anului pentru 2009 : o marjă brută de autofinanţare pozitivă şi o cotă de piaţă în creştere.

Aceste obiective vor fi obţinute prin continuarea planului de acţiune pentru reducerea continuă a stocurilor, prin controlul creanţelor, limitarea investiţiilor, reducerea costurilor şi ameliorarea performanţei operaţionale faţă de primul semestru.

 

Cifra de afaceri consolidată a Renault pe branşă de activitate şi semestru


În milioane de euro

Semestrul I 2009


Semestrul I 2008


Variaţie în %

2009/2008

Automobile


15 101


19 918



-24,2 %

Finanţarea vânzărilor (RCI Banque)


890



1 043


-14,7 %

Total

15 991

20 961

- 23,7 %

Rezultate consolidate ale Renault pe semestru


În milioane de euro

Semestrul I 2009


Semestrul I 2008

Marja operaţională

-620

865

Rezultate de exploatare

-946

845

Rezultat financiar

-181

+315

Participarea la rezultat a întreprinderilor asociate


-1
 584


729


Impozite curente

-1

-308

Rezultat net

-2 712

1 581


  Contribuţia branşelor la marja operaţională a Renault pe semestru

 

In milioane de euro  Semestrul I 2009  Semestrul I 2008  Variatie
Automobile
În % din cifra de afaceri
 -869
 -5,8 %
 598
3,0 %
 -1467
Finanţarea vânzărilor (RCI Banque)
În % din cifra de afaceri
 249
28,0 %
 267
25,3 %
 -18
Total
În % din cifra de afaceri
 -620
-3,9 %
 865
4,1 %
 -1485

 




Ti-a placut acest articol? Aboneaza-te la newsletterul Dacia!
 
QUICK NAVIGATION:    Home arrow Press arrow International arrow REZULTATE SEMESTRIALE 2009

Stiri recomandate















SATI
568v. unici:
616vizite:
1741afisari: