Inaugurarea Uzinei Renault-Nissan de la Tanger

09 februarie 2012     Afisari: 902     Tipareste      Trimite prin Twitter      Posteaza pe Facebook

Majestatea sa, Regele Mohammed al VI-lea, a inaugurat astazi uzina Aliantei Renault-Nissan de la Tanger in prezenta lui Carlos Ghosn, Presedinte Director General al Renault si al Nissan.

-    Noua uzina Renault-Nissan de la Tanger este rezultatul unei investitii de un miliard de euro.

-    Capacitatea maxima de 400 000 de vehicule pe an va permite continuarea succesului mondial al gamei Entry.

-    Aceasta este prima uzina auto din lume cu un nivel zero al emisiilor de CO2 si cu un nivel zero al deseurilor de ape industriale.

 

Prezent in Maroc de mai bine de 80 de ani, Renault beneficiaza pentru noua uzina de pozitia strategica a portului Tanger, aflat intre Oceanul Atlantic si Marea Mediterana, de o retea de furnizori dezvoltata si competitiva, dar si de un personal pregatit sa utilizeze cele mai bune tehnologii ale domeniului auto.

Cu ocazia ceremoniei de inaugurare, Carlos Ghosn a declarat: „Renault si Nissan impartasesc marile ambitii de dezvoltare industriala ale Regatului Maroc. Datorita angajamentului Renault si a partenerilor sai, si a sustinerii impecabile din partea guvernului marocan, uzina noastra este pe drumul cel bun pentru a deveni o noua referinta in industria auto mondiala.”

 

Capacitati de productie pentru doua modele Entry


Uzina va demara cu productia a doua noi modele ale gamei Entry: modelul de familie Lodgy si un mic vehicul utilitar, care va fi disponibil si in versiunea de vehicul de persoane. Noua capacitate va permite cresterea volumelor de fabricatie dar si extinderea ofertei de produse ale gamei M0, asigurând completarea gamei de modele fabricate in uzinele de la Pitesti si de la SOMACA (Casablanca, Maroc), care functioneaza in prezent la capacitate maxima. Astfel, Grupul Renault va putea raspunde cererii sustinute a clientilor pentru vehiculele de intrare in gama, recunoscute pentru raportul lor prestatii/pret fara egal.

 


Un dispozitiv industrial performant pentru o calitate ireprosabila


Alaturi de uzina de la Chennai, din India, uzina de la Tanger sustine expansiunea mondiala a Aliantei Renault Nissan. Noua uzina beneficiaza de sistemul de productie Alliance Production Way (APW), care regrupeaza cele mai bune practici industriale ale Renault si Nissan.

Pentru ca uzina de la Tanger sa se situeze la cel mai bun nivel in materie de calitate si de performanta a fost derulat un amplu program de formare a salariatilor. La Tanger a fost creat un Institut de Formare in Meseriile Industriei Auto (IFMIA), finantat in proportie de 100% de catre statul marocan, institut care asigura programe de formare atât pentru salariatii uzinei cât si pentru cei ai furnizorilor.


Un impact asupra mediului redus, la un nivel care nu a mai fost niciodata atins de o uzina de caroserie montaj


Beneficiind de o conceptie complet noua, uzina de la Tanger se inscrie in politica de mediu a Grupului Renault. Ea este rezultatul unui parteneriat unic intre Regatul Maroc, Renault si Veolia Environnement. Emisiile de CO2 au fost reduse cu 98% (fata de o uzina cu o capacitate de productie de 400.000 de vehicule pe an), ceea ce inseamna 135.000 de tone de CO2 pe an care nu mai ajung in atmosfera. Uzina nu va deversa ape uzate de origine industriala in natura, iar necesarul de apa pentru procesele industriale a fost diminuat cu 70%. Aceste rezultate au fost obtinute datorita unor inovatii in diferitele etape de fabricatie, datorita utilizarii unor surse de energie regenerabila precum si a gestiunii optimizate a ciclului apei. Ca o recunoastere a acestor rezultate, Renault a fost premiat in cadrul celei de-a cincea editii a premiilor „Sustainable Energy European Awards 2011”, organizate de Uniunea Europeana, la categoria „Productie”.

Renault in Maroc

Renault este prezent in Maroc din anul 1928. În 2011, Grupul Renault a detinut 37% din piata cu cele doua marci ale sale - Dacia (locul 1 pe piata) si Renault (locul al doilea). Grupul dispune de cea mai importanta retea de distributie auto din Maroc, cu 64 de puncte de vânzare. Renault mai dispune de o uzina de productie la Casablanca (uzina Somaca, detinuta in proportie de 80% de Renault).


Evolutia vânzarilor Renault si Dacia in Maroc :

 

Vanzari

2008

Cota de 

piata 2008

 Vanzari

2009

 Cota de

piata 2009

Vanzari

2010

Cota de 

piata 2010

 Vanzari

2011

Cota de 

piata 2011

Renault

 19 295
 15,9%  19 000
 17,3%  16 857
 16,3%  19 145
 17,07%
 Dacia  14 958
 12,3%  18 106
 16,5%  18 087
 17,5%  22 356
 19,93%
 Piata  121 360
   109 969
   103 436
   112 165
 


 Alianta Renault – Nissan


Alianta Renault -Nissan este un parteneriat strategic pentru cei doi constructori, ale caror sedii se afla la Paris, in Franta, respectiv la Yokohama, in Japonia. Pe plan mondial, una din zece masini noi este vânduta de aceasta alianta. Împreuna, din 1999, Renault si Nissan au vândut 8,03 milioane de masini in 2011, volum ce cuprinde si vânzarile realizate de partenerul lor rus, AvtoVAZ. De la crearea acestei asociatii transculturale, in urma cu 12 ani, Alianta Renault -Nissan a cunoscut o dezvoltare semnificativa, in special pe pietele emergente.

 





Ti-a placut acest articol? Aboneaza-te la newsletterul Dacia!
 
NAVIGARE RAPIDA:    Home arrow Presa arrow Comunicate de presa arrow Inaugurarea Uzinei Renault-Nissan de la Tanger

Stiri recomandate















SATI
568v. unici:
616vizite:
1741afisari: