| 02 noiembrie 2011 Afisari: 1225 Tipareste Trimite prin Twitter Posteaza pe Facebook | |
|
Grupul Renault, prin Automobile Dacia si Renault Technologie Roumanie, este partener al congresului international auto „CAR2011”, organizat la Pitesti in perioada 2-4 noiembrie de Universitatea din Pitesti in parteneriat cu Societatea Inginerilor Auto din România (SIAR).
Sorin Buse, director general Renault Technologie Roumanie, va reprezenta Grupul Renault la festivitatea de deschidere, iar apoi va sustine in sesiunea plenara o prezentare cu titlul „In culisele ingineriei auto".
Miercuri, 2 si joi, 3 noiembrie, specialistii Renault Technologie Roumanie si Dacia vor sustine lucrari stiintifice in cadrul diverselor sectiuni ale congresului, care sunt structurate pe teme de inginerie vehicul, inginerie mecanica, securitate pasiva, procese de fabricatie, logistica si mentenanta, combustibili. Joi, 3 noiembrie, un grup de aproximativ 30 de profesori universitari din Austria, Franta, Serbia, Bulgaria, Germania, Turcia, Corea, Japonia, Polonia si România va vizita Uzinele Dacia. Vineri, 4 noiembrie, in cadrul congresului vor fi organizate mai multe mese rotunde, moderate de specialisti din domeniul universitar sau din mediul privat. Specialistii Grupului Renault vor modera sau vor sustine prezentari in sesiunile: Industria auto, guverne si universitati – o colaborare eficienta pentru o experienta educationala mai buna; Viitorul sistemelor de propulsie auto; Accidente si siguranta rutiera.
Congresul se adreseaza studentilor, cadrelor universitare si specialistilor din domeniul auto. La aceasta editie si-au anuntat participarea reprezentanti ai universitatilor din România si din strainatate (Austria, Franta, Serbia, Bulgaria, Germania, Turcia, Corea, Japonia, Polonia). Detalii despre programul congresului „CAR2011” pot fi consultate pe site-ul dedicat http://car.upit.ro.
Ti-a placut acest articol? Aboneaza-te la newsletterul Dacia! |
Presa
Comunicate de presa
Grupul Renault, partener al Congresului international "CAR 2011"
|